Premiile LIBREX

Premiile Librex

Titulatura şi motivaţia premiilor

 Premiile LIBREX 2016 stabilite de Comisia de Jurizare şi Premiere LIBREX 2016, constituită din personalităţi culturale ieşene şi reprezentanţi ai difuzorilor de carte din România, se vor acorda editurilor şi companiilor de difuzare a cărţii străine participante la acest eveniment cultural în semn de recunoaştere a celor mai valoroase programe şi direcţii editoriale, precum şi a celor mai bine vândute cărţi de cultură din anul precedent, având drept scop susţinerea şi promovarea acţiunii de editare şi difuzare a cărţii din România.

Premiile Târgului de Carte LIBREX se acordă după o atentă analiză a programelor şi direcţiilor editoriale ale participanţilor, potrivit voturilor exprimate de membrii Comisiei de Jurizare şi Premiere, care evaluează şi departajează editurile/companiile nominalizate. Criteriul de acordare a Premiilor Târgului de Carte LIBREX este cel valoric, conform titulaturii şi motivaţiei acestora.

Premiile LIBREX. Titulatura şi motivaţia premiilor

Marele Premiu LIBREX – pentru cel mai valoros program editorial
Premiul OVIDIU – pentru editarea culturii clasice
Premiul SOCEC – pentru promovarea culturii române contemporane
Premiul ŞARAGA – pentru cea mai importantă ediţie critică
Premiul BEST SELLER – pentru cartea de cultură cu cel mai mare succes de librărie
Premiul OTILIA CAZIMIR – pentru editarea de literatură pentru copii şi tineret
Premiul DOSOFTEI – pentru bibliofilie
Premiul VASILE POGOR – pentru importul de carte, publicaţii culturale şi ştiinţifice
Premiul IOAN PETRU CULIANU – pentru cea mai importantă editură care promovează istoria culturii şi civilizaţiei
Premiul MIHAIL KOGĂLNICEANU – pentru editarea cărţii ştiinţifice şi de specialitate
Premiul THEOFIL SIMENSKY – pentru editarea literaturii universale
Premiul LAURENŢIU ULICI – pentru antologie literară
Premiul THEODOR PALLADY – pentru cartea de artă
Premiul PETRU CARAMAN – pentru multiculturalitate
Premiul MULTIMEDIA – pentru realizarea de produse multimedia

Comisia de Jurizare şi Premiere LIBREX 2016
cu următoarea componenţă:

PREŞEDINTE:
Ioan HOLBAN – scriitor, Director al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul“ Iaşi

MEMBRI:

Petru RADU – doctor în economie, Preşedinte al Organizaţiei Patronale „AGORA“ a Societăţilor pentru Difuzarea Tipăriturilor şi a altor Bunuri Culturale din România
Dan LUNGU – scriitor, director al Muzeului Literaturii Române Iaşi
Cassian Maria SPIRIDON – scriitor, Preşedinte al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România
Florin CÎNTIC – istoric, director al Arhivelor Naţionale Iaşi
Valeriu STANCU – scriitor, redactor-şef al Revistei „Cronica“
Valentin CIUCĂ – scriitor, critic de artă

SECRETAR:
Alina HUCAI – redactor-şef al Editurii Sedcom Libris

 Premiile LIBREX 2016 stabilite de Comisia de Jurizare şi Premiere LIBREX 2016, constituită din personalităţi culturale ieşene şi reprezentanţi ai difuzorilor de carte din România, se vor acorda editurilor şi companiilor de difuzare a cărţii străine participante la acest eveniment cultural în semn de recunoaştere a celor mai valoroase programe şi direcţii editoriale, precum şi a celor mai bine vândute cărţi de cultură din anul precedent, având drept scop susţinerea şi promovarea acţiunii de editare şi difuzare a cărţii din România. Premiile Târgului de Carte LIBREX se acordă după o atentă analiză a programelor şi direcţiilor editoriale ale participanţilor, potrivit voturilor exprimate de membrii Comisiei de Jurizare şi Premiere, care evaluează şi departajează editurile/companiile nominalizate. Criteriul de acordare a Premiilor Târgului de Carte LIBREX este cel valoric, conform titulaturii şi motivaţiei acestora.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s